Vrei să investești într-un sistem fotovoltaic și nu stăpânești foarte bine diferența dintre panourile on-grid și cele off-grid? Această decizie poate avea un impact semnificativ asupra modului în care vei beneficia de energia verde. În acest articol, poți afla cum funcționează fiecare tip de sistem, dar și care sunt avantajele și dezavantajele acestora, astfel încât să poți lua o decizie informată.
Sistemele fotovoltaice On-Grid
Sistemele fotovoltaice on-grid sunt racordate la rețeaua națională de energie electrică. În zilele însorite, energia generată de panourile solare care nu este consumată imediat este injectată în rețeaua națională, iar în perioadele când producția de energie a panourilor nu este suficientă, se utilizează energia electrică din rețea.
Această configurare îți oferă posibilitatea să devii prosumator. Iată facilitățile de care beneficiezi dacă alegi să fii prosumator calificat:
- compensarea cantitativă dintre energia electrică produsă din surse regenerabile și livrată în rețeaua electrică;
- regularizarea financiară dintre energia electrică produsă din surse regenerabile și livrată în rețeaua electrică;
- comercializării energiei electrice produse și livrate în rețeaua electrică. [1]
Panourile on-grid se instalează pe acoperiș și sunt legate direct de grilă. Acestea transformă energia directă de la Soare în curent continuu. Cel din urmă este direcționat către un invertor on-grid, dispozitiv ce convertește curentul continuu în curent alternativ, util pentru necesitățile zilnice dintr-o locuință sau afacere. Totodată, invertorul contribuie la reglarea tensiunii furnizate, asigurând că energia generată nu depășește cerințele casei.
Avantajele panourilor solare On-Grid
- sistemele on-grid sunt, în general, mai accesibile decât alte sisteme, deoarece sunt conectate la rețea și nu este nevoie să investești în baterii de stocare a energiei;
- instalarea poate fi făcută mai rapid, deoarece are mai puține piese electrice;
- reducerea sau eliminarea costurilor la facturile de electricitate. În cazul în care panourile solare nu produc suficientă energie, va trebui să plătești doar surplusul din rețeaua electrică;
- poți sincroniza sistemul cu alte forme de energie electrică (generatoare cu motorină, spre exemplu). Acest lucru este deosebit de convenabil, deoarece poți alege alte opțiuni de alimentare atunci când energia solară nu este suficientă.
Dezavantajele panourilor solare On-Grid
- nu funcționează în cazul întreruperilor de curent. Deoarece sunt legate direct de rețea, dacă rețeaua nu funcționează, nici sistemul on-grid nu va funcționa. Acest lucru poate fi problematic în zone cu o rețea electrică instabilă sau cu întreruperi frecvente de curent;
- în cazul unor situații de urgență sau dezastre naturale care duc la întreruperea rețelei, sistemul on-grid nu va putea furniza energie, deoarece nu are capacitatea de a funcționa independent.
Sistemele solare Off-Grid
Sistemele off-grid sunt autonome și nu sunt conectate la rețeaua electrică națională. Acestea sunt formate din mai multe componente, inclusiv panouri solare, un controler de încărcare, baterii și un invertor. Panourile solare colectează energia solară și o transmit către controlerul de încărcare. Acesta reglează energia primită și o trimite către baterii pentru stocare. Atunci când energia este necesară, aceasta este preluată din baterii și convertită de invertor în curent alternativ, pentru a putea fi utilizată de aparatele electrice.
Stocarea energiei este un element cheie în sistemele off-grid. Energia colectată de panouri solare este stocată în baterii, ceea ce îți permite să o utilizezi chiar și atunci când condițiile de colectare nu sunt favorabile, cum ar fi noaptea sau în zilele înnorate. Astfel, poți avea acces la energie electrică în orice moment, fără a fi dependent de rețeaua electrică națională.
Avantajele panourilor solare Off-Grid
- unul dintre cele mai mari avantaje ale sistemelor off-grid este independența energetică pe care o oferă. Aceste sisteme nu depind de o rețea de electricitate, ceea ce înseamnă că pot fi instalate oriunde, de la case izolate până la locații îndepărtate;
- oferă libertate și flexibilitate sporite în alegerea locației pentru instalarea panourilor solare;
- sistemele off-grid sunt fiabile și pot funcționa chiar și în timpul unei pene de curent. Deoarece acestea sunt complet independente de rețeaua electrică, poți continua să beneficiezi de electricitate în timpul unei pene de curent;
- sistemul off-grid poate fi mai economic. După ce sistemul este instalat și plătit, energia pe care o generează este gratuită, deoarece nu mai este nevoie să plătești facturile de electricitate. Totuși, este important să iei în considerare și costurile de întreținere și de înlocuire a bateriilor de stocare, care pot fi semnificative.
Dezavantajele panourilor solare Off-Grid
- în cazul în care sursa principală de energie (Soarele) nu este disponibilă, sistemul nu va putea genera energie;
- costul inițial al unui sistem off-grid poate fi mai mare decât cel al unui sistem on-grid;
- fiabilitatea sistemelor off-grid poate fi influențată de condițiile meteo. Aceste sisteme depind de Soare pentru a genera energie, așa că în zilele înnorate sau în sezoanele cu mai puțin Soare, producția de energie poate să scadă semnificativ.
În concluzie, fiecare sistem fotovoltaic are avantaje și dezavantaje, dar ambele oferă o soluție durabilă și ecologică pentru nevoile de energie. Indiferent de alegere, utilizarea energiei solare este o modalitate excelentă de a economisi bani și de a proteja mediul, iar la E-acumulatori găsești soluțiile optime de a produce energie verde.
Surse
[1] https://anre.ro/wp-content/uploads/2023/07/Ghidul_prosumatorului_actualizare_23.03.2023.pdf